Despre frumusetile Romaniei

Cireasa de pe "tortul"..Capitalei

2008-05-27T22:12:00.004+03:00

Zilele trecute am iesit la o plimbare asa..ca sa ma relaxez inainte de examene..stiti voi :-( si intamplarea a facut sa ma opresc in parcul Izvor,pe o banca.Privirea mi s-a oprit brusc si pentru minute in sir pe impunatoarea cladire care parca vegheaza si pazeste intreg Bucurestiul-CASA POPORULUI sau PALATUL PARLAMENTULUI.Ciudat,nu era pentru prima data cand o vedeam,dar acum mi sa parea mai minunata ca niciodata.Parca nu ma mai saturam privind-o si in acelasi timp,ma gandeam cata istorie a "vazut" ea si cata istorie s-a scris despre ea.Apropo de istorie..

Casa Poporului s-a construit pe fostul Dealul Spirii (numele unui renumit doctor din zona) dupa anii `80, cind a inceput "urbanizarea " intregului cartier, la "indicatiile ctitorului de geniu". Ridicata pe o colina artificiala ,Casa Poporului are o inaltime de 84m, (cuprinde 12 etaje) are o nota dominanta, impunatoare, iar cu suprafata sa de 330.000 de metri patrati, devine a doua cladire din lume dupa Pentagon.
Aici a dorit Ceausescu sa fie resedinta presidentiei,a comitetului central al partidului comunist si al unor ministere. In forma de piramida fara virf (au fost probate citeva cupole, idee la care s-a renuntat) palatul cuprinde vaste holuri, coridoare lungi,nenumarate sali imense, iar cea mai mare se numeste Sala Unirii, cu o inaltime de 16 m si o suprafata de 2200 metrii patrati, aici aflandu-se cel mai mare candelabru din palat, cu o greutate de trei tone si 7000 de becuri. Dictatorul n-a precupetit nimic, interioarele fiind de un lux iesit din comun: scari imense de marmura, tavane cu dantelarii de ornamente, mozaicuri in culori deosebite, usi bogat sculptate, siruri intregi de candelabre si lampi din cristal, covoare executate pe comenzi speciale, mobila pe masura acestor frumuseti si multe altele.
La Revolutie erau terminate numai citeva incaperi si exteriorul, dupa aceasta data au continuat lucrarile pina in 1997, cind devine Palatul Parlamentului. In fata lui se deschide Piata Constitutiei (serveste ca loc de desfasurare pentru spectacole, defilari, sarbatoriri) din care porneste apoi bulevardul Unirii (fost Victoria Socialismului), pe care Ceausescu l-a dorit mai lat decit Champs Elysees. Intreaga artera este presarata cu fintini mai mari sau mai mici, bogat ornamentate in piatra si al caror nivel estetic a atras numeroase controverse.
Dupa cum stiti,Casa Poporului este a doua mare cladire din lume..

Structura şi compartimentarea

Palatul Parlamentului - vedere laterală
Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată şi unor zone funcţionale distincte.
Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, doua parcari subterane, o sala de concerte, restul fiind camere de deservire.
Numele sălilor şi saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalităţi cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspiraţia românilor pentru Unire şi de istoria parlamentarismului în România.

Cât de lung este drumul parcurs de România în 4 ani, de la prima vizită pe care am făcut-o aici, în februarie 1990! Aţi reuşit chiar să îmblânziţi acest enorm palat, un palat al megalomanului, dar, de asemenea, o capodoperă a românilor.
— Catherine Lalumiere

Intrarea 13 Septembrie

Cuprinde un hol mare, flancat de coloane din marmură sculptate, legat de scara monumentală ce duce la etajul I, casa scării fiind deschisă la toate nivelele, creându-se un spaţiu spectaculos.
Deasupra scărilor se poate observa o cupolă alcătuită din sticlă albastră şi un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarnă – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m înălţime şi 27 m lăţime şi conduce la birourile prezidenţiale, astăzi cabinetul Preşedintelui Senatului. În interiorul holului, dispuse simetric faţă de intrare, sunt două saloane de primire.
Originalitatea acestui hol de intrare constă în motivul plafonului care se reflectă ca într-o oglindă în decorul solului, un mozaic de , inspirat de cel descoperit la Histria şi care amintesc de prezenţa coloniilor greceşti antice pe teritoriul nostru.

Sala Drepturilor Omului

Sala are o suprafaţă de 625 metri pătraţi şi este sala în care urmau să se ţină şedinţele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.
Sala este complet lambrisată cu lemn de stejar, colorat în diferite nuanţe.
Caracteristica acestei săli este modulul format din doi pilaştri din lemn de stejar, care se repetă într-un ritm de 6 m pe întregul perimetru al sălii, element întâlnit în arhitectura renaşterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi în lemn.
Un element în plus la această sală sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.
Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatură încadrate de un pătrat format dintr-o succesiune de casete din lemn având fiecare câte o plafonieră.
Candelabrul monumental, din cristal de Mediaş, al doilea ca mărime din clădire (cca. 2 tone) precum şi masa circulară (din lemn de stejar machetat cu lemn de cireş) pe care o ambientează, reprezintă un tot unitar în acest spaţiu. Tot lemnul folosit aici este de provenienţă autohtonă, stejar băiţuit în diferite nuanţe. În această sală arhitectul a introdus ca stil renaşterea, intercalând cu elemente artistice tradiţionale are arhitecturii româneşti. Şildurile şi clanţele, ca şi cache-radiatoarele sunt executate de artişti plastici după desenele arhitecţilor.
Fundalul sălii este diferit de restul tratării decorative având panouri complet lambrisate şi sculptate în lemn pe care urma să se pună harta României.
Covorul prezent în această sală, respectă decorul parchetului de stejar colorat în diferite nuanţe precum şi modelul candelabrului.
Toate covoarele au fost lucrate la Cisnadie din lânä, piese mici şi apoi asamblate ( cusute ) in fiecare sala corespunzator cu dimensiunea incăperii.
În afara celor 60 de scaune prezente în jurul mesei, perfect identice, lucrate din lemn de stejar şi tapiţerie de catifea, ar fi trebuit să mai existe unul: un fotoliu cu tapiţerie cusută din aur şi argint care să le domine pe celelalte, situat mai sus decât celelalte, care ar fi trebuit să fie al preşedintelui, în dreptul peretelui care ar fi trebuit să susţină şi harta ţării.

Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale

Palatul Parlamentului - interior

Candelabru

Sală
Este un culoar lung de 150 m şi lat de 18 m, cu uşi glisante din stejar în trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet metalic.
Galeria conduce, către spaţiile reprezentative ale corpurilor de clădire. Concret ea se găseşte în latura de est a edificiului, acesteia corespunzându-i deschiderea spre Piaţa Unirii. Acest spaţiu a început să capete formă printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializându-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la mărime naturală în şantier.
Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, având ca bază de inspiraţie elemente din arhitectura brâncovenească.
Pardoseala din zona centrală este concepută în forma unui mare covor, cu marmură albă şi Căprioara bej, şi o bordură de elemente decorative, compoziţie în alcătuirea căreia, pe lângă cele din marmura albă de Ruşchiţa şi cea bej de Căprioara, mai intră şi roşul şi negrul de Moneasa.
Apoi cele 34 coloane ce sprijină bolţile sunt de formă octogonală şi sunt realizate din marmură albă cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosită şi marmura roz de Ruşchiţa.
Galeria este iluminată natural de 14 ferestre şi porţi-ferestre. Iluminarea este completată şi de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia în fiecare latură a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.
Un element interesant îl reprezintă cele două uşi glisante ce separă trei tronsoane. Aceste uşi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet metalic cu geamuri de cristal cu aplicaţii de decoraţii din lemn. Măştile ce maschează nişele de calorifer sunt realizate din alamă cu elemente florale, având tot stilul brâncovenesc ca izvor de inspiraţie, executate de artişti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alamă şi cristal de Mediaş.
Draperiile şi covoarele sunt realizate în nuanţe de roşu englez siena.
Această galerie se intersectează cu intrarea oficială (C4), dinspre Bulevardul Unirii.
Aici se află cele două scări monumentale, având fiecare câte o fereastă înaltă de 16 m, acoperite cu draperii ce se spală manual, fiecare cântărind aproximativ 250 kg. Această parte a Palatului (atât Galeria de Onoare cât şi scările) a fost refăcută de mai mult de 5 ori, datorită dorinţei lui Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările au o înălţime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special să se potrivească înălţimii mici a conducătorilor, care nu voiau să obosească urcând. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza, sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, etc.

Sala Nicolae Bălcescu

Sala poartă numele marelui om politic, istoric, gânditor democrat şi revoluţionar român care a fost Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Sala are capitelele coloanelor greceşti simple, din bronz, fără frunză de acant sau alte elemente decorative.
Marmura roz folosită pentru aceste coloane este de Ruşchiţa, iar candelabrele precum şi aplicele proiectate de arhitecţi sunt executate de artişti plastici la Mediaş.
De remarcat că draperiile din mătase sunt ţesute la Sighişoara în tehnica brocart şi conferă spaţiului un maximum de ambient şi frumuseţe.
Covorul înflorat este ţesut la Cişnadie, iar măştile care acoperă radiatoarele sunt lucrate manual, din alamă.
În această sală se regăseşte singurul material din clădire care nu este românesc şi anume lemnul de mahon, de altfel foarte preţios, din care sunt făcute uşile. Acesta este un cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, preşedintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo)..

Sala Nicolae Iorga

Sala poartă numele lui Nicolae Iorga (1871 – 1940), istoric, orator, om politic şi scriitor, membru al Academiei Române, prim ministru în anul 1930.
Sala este decorată cu aceleaşi esenţe de lemn pentru tavan şi pereţi, predominând lemnul de stejar. Casetoanele formate între stâlpii de lemn sunt îmbrăcate cu mătase, material din care sunt făcute şi draperiile.
Mobilierul este art-deco (monument stilistic la mijlocul anilor ’20-’30, socotit multă vreme ca o prelungire a Art nouveau-lui si Jugendstil-ului).
Pereţii sunt ornamentaţi cu lucrările artiştilor: Margareta Sterian – "Flori stilizate" şi "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori şi flori de masă", "Toamna la Andriaşu", "Vas cu flori" şi "Primăvara la Andriaşu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă" (stilul picturilor flamande).

Sala A.I.Cuza

Sala care poartă numele domnitorului Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost terminată înainte de anul 1989, şi era destinată a fi sală de protocol la cel mai înalt nivel: "Sala de seminare de documente şi tratative", ce s-ar fi numit România. Aceasta este una din sălile cele mai impozante ale Palatului, cu cea mai mare înălţime (cca. 20 m), şi a doua ca suprafaţă - 2.040 m².
Această sală este situată în axul principal al palatului, cu deschidere printr-o logie amplă către Piaţa Constituţiei şi B-dul Unirii.
Sala, cu un fond de culoare roz, are o arhitectură eclectică având ca element principal de compoziţie coloana angajată cu capitel în stil corintic şi cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale tradiţionale arhitecturii stilului Brâncovenesc. Coloanele sunt din marmură albă de Ruşchiţa.
Alte elemente ce participă la arhitectura interioară a sălii sunt uşile monumentale sculptate cu motive decorative, încadrate în rame de marmură şi măşti de radiatoare turnate în alamă, bogat ornamentate.
Plafonul, compus din 7 luminatoare ritmate, pe traversele sălii, executate din tablă aurită, este croit în boltă (candelabru ascuns).
Draperiile din brocart de catifea cusute cu fir de aur subliniază luxul acestei săli. Pe peretele fundal se află un arc central puternic, luminat pe contur, flancat de două coloane.
Şi această sală trebuia să dispună de tronul conducătorului, iar pentru buna desfăşurare a activităţilor s-a dispus construirea unui balcon în care era instalată orchestra, cu o capacitate de 31 oameni, cu acces de la un nivel superior.
Astfel, sala a găzduit în anul 1995, concertul dirijat de Yehudi Menuhin, în cadrul redeschiderii Festivalului Internaţional de Muzică "George Enescu".
Această sală a concentrat, în realizarea sa, un număr mare de meseriaşi din capitală şi din ţară, maeştrii ipsosari, modelatori, artişti plastici, specialişti în marmură sculptată, etc.

Sala Ion I. C. Brătianu

Sala, situată în axul palatului, la parter, este medie ca suprafaţă. Graţie celor două curţi interioare care o înconjoară, luminozitatea acestei săli este excepţională, intensificată şi de lustrele şi aplicele care reproduc candelabrele de epocă.
Este formată dintr-un spaţiu central cu o deschidere de 42 m flancată pe cele doua părţi înspre curţile interioare de două nave laterale de 6 m.
Spaţiul central este despărţit de spaţiile laterale de o suită de coloane libere, îmbrăcate în marmură.
Decoraţia perimetrală este ritmată de un sistem de arce şi pilaştri din marmură bogat ornamentată. Decoraţia din marmură se îmbină cu decoraţia realizată în aceeaşi manieră din stuc atât la pereţi cât şi la tavan. Tavanul are o scafă circulară tangentă la pătratul format de spaţiul central, este bogat ornamentat cu o amplă rozetă centrală în axul căreia se află un candelabru spectaculos. Tot în cadrul rozetei circulare perimetral sunt suspendate candelabre de dimensiuni mai mici.
Pardoseala preia principiile compoziţionale ale tavanului având o rozetă mare, centrală, cu elemente geometrice compuse din sortimente de marmură din diferite cariere, totul autohton.
Draperiile de catifea roşie cu fir de aur şi argint, cu pasmanterii şi ciucuri sunt brodate de călugăriţele din mănăstirile Agapia şi Văratec.
Ea s-a numit iniţial Sala Provinciilor pentru că într-o tematică iniţială trebuia să simbolizeze prin decorare judeţele ţării, lucru care nu s-a mai realizat.

Sala Tache Ionescu

Sala Take Ionescu este folosită în general pentru târguri, expoziţii, cocktail-uri, cel mai adesea împreună cu sala Unirii, care o continuă.
Din sala Ion I. C. Brătianu se intră într-un spaţiu tampon care conţine circulaţiile verticale, scările şi lifturile de acces la Sala Unirii, considerat foaierul propriu-zis al acestei săli. Foaierul, flancat de cele două noduri de circulaţie verticală, are o deschidere de 42 m, cuprins între două colonade şi două nave laterale de 6 m.
Colonadele sunt din marmură albă, ca şi ancadramentele celor cinci uşi de acces în Sala Unirii. Decoraţia este concepută într-o manieră ce aminteşte de arta orientului antic, având atât tavanul cât şi restul elementelor de stucatură realizate în acest fel.
De remarcat uşile monumentale, cu arce în plin centru foarte bogat sculptate. Iluminarea este foarte bogată dat fiind că acest spaţiu nu beneficiază de lumină naturală (12 candelabre şi 26 de aplice din cristal de Mediaş). Tavanul este acoperit de o foiţă de aur, iar prin orificiile din cadrul său circulă aerul natural, Ceauşescu nevrând să apeleze la sistemul cu aer condiţionat, de frica otrăvirii.
Pardoseala are un câmp central simplu şi motive ornamentale marginale unde predomină elementele geometrice şi florale.
În această sală sunt expuse lucrări de pictură şi artă decorativă – tapiserii. Printre pictori se numără Angela Brădean – "Coşul cu trandafiri", Marin David – "Grădina păcii" şi Vasile Celmare care deşi a făcut şi pictură monumentală, nu s-a îndepărtat de pictura de gen cum ar fi "Interior", "Magnolii" sau "Flori".
Tapiseriile expuse sunt "Toamnă II" de Ovidiu Moga şi "Unirea" de Maria Nemeş.
Expunerea lor urmăreşte să dea o imagine succintă asupra dezvoltării acestor genuri de artă.

Sala Unirii

La 22 decembrie 1994 sala a fost inaugurată cu ocazia celei de-a cincea comemorari a Revoluţiei române din 1989.
Sala Unirii a fost proiectată pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat în această clădire. Denumirea ei iniţială a fost "Sala de banchete", ceea ce a atras după sine şi o tratare arhitecturală cu fast a acestei săli. Spaţiul interior este cel mai amplu (fiind a doua ca înălţime) dintre sălile Centrului Internaţional de Conferinţe, de excepţie, din întregul palat. Este rodul multor zile şi nopţi de lucru, atât pentru arhitecţii, cât şi pentru constructorii şi artiştii plastici români.
Este compusă dintr-o navă mare centrală (18/54m), cu un luminator central bogat ornamentat (din aluminiu turnat, acoperit cu slagmetal auriu) şi două nave laterale (6x42m), despărţite între ele prin două colonade. Nava principală are înălţimea medie de 15m, iar cele două laterale de 12,50m cu plafoanele rezolvate cu intersecţii de cilindri.
Coloanele au caneluri în stil românesc, cu capitel corintic şi sunt din marmură albă de Ruşchiţa. Pereţii au oglinzi de ipsos cu ancadramente din marmură albă de Ruşchiţa bogat ornamentate. Fundalurile sunt tratate aproape identic cu un arc puternic foarte ornamentat şi câmpul din marmură albă. Tavanul este din sticlă.
Date fiind dimensiunile sălii, pe latura lungă de intrare, uşile au fost tratate ca portale monumentale, casetate cu intarsii din lemn de cireş, iar rama din marmură albă, cu motive inspirate din arhitectura tradiţională românească.
Sala se deschide direct către exterior, către parc, prin nişte uşi – ferestre înalte de 8m cu ornamente metalice din inox.
Luminatorul care ocupă aproape toată nava centrală este executat de către artiştii plastici cu elemente din aluminiu turnat acoperit cu şlagmetal auriu.
Covorul imens (1100 m²) care acoperă toată partea centrală a sălii, a fost proiectat special pentru acest spaţiu, având elemente preluate din decorurile sălii. Are o greutate de cca. 3t, drept pentru care e nevoie cam de 35 de oameni pentru a-l desfăşura. Nu este expus în permanenţă, sala fiind foarte des folosită pentru târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.
La fel ca şi în foaierul dinaintea sălii, ecoul este foarte puternic.
Pe pereţii din capetele sălii trebuiau să stea portretele celor doi soţi, având fiecare 10 m înălţime.

Sala C.A.Rosetti

Sala C. A. Rosetti este sală de spectacole a Centrului Internaţional de Conferinţe ce găzduieşte, de asemenea, conferinţe, concerte, piese de teatru etc.
Ca arhitectură interioară se remarcă elementele stilului cubist, art-deco (scaune) în culori în care predomină ocru-auriu, conferindu-se astfel sălii o anumită intimitate.
Observăm, de asemenea, o adevărată grijă pentru detalii: covoarele sunt în semicerc, ca şi băncile care circumscriu spaţiul central.
Întreaga încăpere este dominată de imensul candelabru central cel mai important din întregul Palat (3t).

Istoria clădirii după 1989

Din 1994, clădirea a găzduit sediul Camerei Deputaţilor, iniţial găzduită de Palatul Patriarhiei; Senatul României, reunit aici în 2004, iniţial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentului găzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziţii sau întâlniri.
În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcţie are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeaşi perioadă, un proiect ce susţinea arborarea unui steag uriaş a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului[necesită citare]. [Un drapel se afla deja arborat pe clădire dar a fost îndepărtat împreună cu suportul.]
Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune şi a unor facilităţi sportive la nivelul 1 al subsolului.
De asemenea, din 1995, clădirea găzduieşte sediul Iniţiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizaţie ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalităţii transfrontaliere în ţările membre.
O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de este, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol şi celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Între timp, o parcare subterană se construieşte în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcţiei palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.
Palatul este deschis vizitării de către turişti şi oferă şi programe de vizitare în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

Palatul Parlamentului - vedere laterală

Pe verticală se disting trei registre, care corespund totodată şi unor zone funcţionale distincte.
Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli şi saloane, 4 restaurante, 3 biblioteci, doua parcari subterane, o sala de concerte, restul fiind camere de deservire.
Numele sălilor şi saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalităţi cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspiraţia românilor pentru Unire şi de istoria parlamentarismului în România.

Cât de lung este drumul parcurs de România în 4 ani, de la prima vizită pe care am făcut-o aici, în februarie 1990! Aţi reuşit chiar să îmblânziţi acest enorm palat, un palat al megalomanului, dar, de asemenea, o capodoperă a românilor.
— Catherine Lalumiere

Intrarea 13 Septembrie

Cuprinde un hol mare, flancat de coloane din marmură sculptate, legat de scara monumentală ce duce la etajul I, casa scării fiind deschisă la toate nivelele, creându-se un spaţiu spectaculos.
Deasupra scărilor se poate observa o cupolă alcătuită din sticlă albastră şi un candelabru. Scara, ce s-a vrut o copie a celei de la Palatul de Iarnă – Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, are 30 m înălţime şi 27 m lăţime şi conduce la birourile prezidenţiale, astăzi cabinetul Preşedintelui Senatului. În interiorul holului, dispuse simetric faţă de intrare, sunt două saloane de primire.
Originalitatea acestui hol de intrare constă în motivul plafonului care se reflectă ca într-o oglindă în decorul solului, un mozaic de , inspirat de cel descoperit la Histria şi care amintesc de prezenţa coloniilor greceşti antice pe teritoriul nostru.

Sala Drepturilor Omului

Sala are o suprafaţă de 625 metri pătraţi şi este sala în care urmau să se ţină şedinţele Comitetului Politic Executiv al vechiului regim.
Sala este complet lambrisată cu lemn de stejar, colorat în diferite nuanţe.
Caracteristica acestei săli este modulul format din doi pilaştri din lemn de stejar, care se repetă într-un ritm de 6 m pe întregul perimetru al sălii, element întâlnit în arhitectura renaşterii italiene. Pe latura dinspre exterior sunt 5 ferestre cu ancadramentele puternic marcate cu sculpturi în lemn.
Un element în plus la această sală sunt oglinzile din ipsos patinat, cu ornamente din stuc.
Plafonul este bogat ornamentat cu elemente din stucatură încadrate de un pătrat format dintr-o succesiune de casete din lemn având fiecare câte o plafonieră.
Candelabrul monumental, din cristal de Mediaş, al doilea ca mărime din clădire (cca. 2 tone) precum şi masa circulară (din lemn de stejar machetat cu lemn de cireş) pe care o ambientează, reprezintă un tot unitar în acest spaţiu. Tot lemnul folosit aici este de provenienţă autohtonă, stejar băiţuit în diferite nuanţe. În această sală arhitectul a introdus ca stil renaşterea, intercalând cu elemente artistice tradiţionale are arhitecturii româneşti. Şildurile şi clanţele, ca şi cache-radiatoarele sunt executate de artişti plastici după desenele arhitecţilor.
Fundalul sălii este diferit de restul tratării decorative având panouri complet lambrisate şi sculptate în lemn pe care urma să se pună harta României.
Covorul prezent în această sală, respectă decorul parchetului de stejar colorat în diferite nuanţe precum şi modelul candelabrului.
Toate covoarele au fost lucrate la Cisnadie din lânä, piese mici şi apoi asamblate ( cusute ) in fiecare sala corespunzator cu dimensiunea incăperii.
În afara celor 60 de scaune prezente în jurul mesei, perfect identice, lucrate din lemn de stejar şi tapiţerie de catifea, ar fi trebuit să mai existe unul: un fotoliu cu tapiţerie cusută din aur şi argint care să le domine pe celelalte, situat mai sus decât celelalte, care ar fi trebuit să fie al preşedintelui, în dreptul peretelui care ar fi trebuit să susţină şi harta ţării.

Galeria de Onoare şi holul Intrării Oficiale

Palatul Parlamentului - interior

Candelabru

Sală
Este un culoar lung de 150 m şi lat de 18 m, cu uşi glisante din stejar în trei zone distincte, cu geam de cristal, construite pe schelet metalic.
Galeria conduce, către spaţiile reprezentative ale corpurilor de clădire. Concret ea se găseşte în latura de est a edificiului, acesteia corespunzându-i deschiderea spre Piaţa Unirii. Acest spaţiu a început să capete formă printr-un concurs de propuneri de finisare, acestea materializându-se prin prezentarea de machete de la scara 1/21 la mărime naturală în şantier.
Ca finisaj, plafoanele sunt realizate cu stucaturi din ipsos, cu elemente florale, având ca bază de inspiraţie elemente din arhitectura brâncovenească.
Pardoseala din zona centrală este concepută în forma unui mare covor, cu marmură albă şi Căprioara bej, şi o bordură de elemente decorative, compoziţie în alcătuirea căreia, pe lângă cele din marmura albă de Ruşchiţa şi cea bej de Căprioara, mai intră şi roşul şi negrul de Moneasa.
Apoi cele 34 coloane ce sprijină bolţile sunt de formă octogonală şi sunt realizate din marmură albă cu elemente decorative sculptate. Aici a mai fost folosită şi marmura roz de Ruşchiţa.
Galeria este iluminată natural de 14 ferestre şi porţi-ferestre. Iluminarea este completată şi de 67 lustre din cristal. Decorul ei reia în fiecare latură a Galeriei de Onoare planul Zonei 1 din Palatul Parlamentului.
Un element interesant îl reprezintă cele două uşi glisante ce separă trei tronsoane. Aceste uşi sunt realizate din lemn de stejar, pe schelet metalic cu geamuri de cristal cu aplicaţii de decoraţii din lemn. Măştile ce maschează nişele de calorifer sunt realizate din alamă cu elemente florale, având tot stilul brâncovenesc ca izvor de inspiraţie, executate de artişti plastici. Corpurile de iluminat sunt executate din alamă şi cristal de Mediaş.
Draperiile şi covoarele sunt realizate în nuanţe de roşu englez siena.
Această galerie se intersectează cu intrarea oficială (C4), dinspre Bulevardul Unirii.
Aici se află cele două scări monumentale, având fiecare câte o fereastă înaltă de 16 m, acoperite cu draperii ce se spală manual, fiecare cântărind aproximativ 250 kg. Această parte a Palatului (atât Galeria de Onoare cât şi scările) a fost refăcută de mai mult de 5 ori, datorită dorinţei lui Ceauşescu de a vedea machetele lucrărilor executate la scara 1:1. Scările au o înălţime a treptelor de doar 14-16 cm, comandate special să se potrivească înălţimii mici a conducătorilor, care nu voiau să obosească urcând. Ele conduc la etajul 1 al Palatului, unde se află sala A. I. Cuza, sala de şedinţe în plen a Camerei Deputaţilor, etc.

Sala Nicolae Bălcescu

Sala poartă numele marelui om politic, istoric, gânditor democrat şi revoluţionar român care a fost Nicolae Bălcescu (1819-1852).
Sala are capitelele coloanelor greceşti simple, din bronz, fără frunză de acant sau alte elemente decorative.
Marmura roz folosită pentru aceste coloane este de Ruşchiţa, iar candelabrele precum şi aplicele proiectate de arhitecţi sunt executate de artişti plastici la Mediaş.
De remarcat că draperiile din mătase sunt ţesute la Sighişoara în tehnica brocart şi conferă spaţiului un maximum de ambient şi frumuseţe.
Covorul înflorat este ţesut la Cişnadie, iar măştile care acoperă radiatoarele sunt lucrate manual, din alamă.
În această sală se regăseşte singurul material din clădire care nu este românesc şi anume lemnul de mahon, de altfel foarte preţios, din care sunt făcute uşile. Acesta este un cadou primit de Ceauşescu din partea prietenului său, Mobutu Sese Seko, preşedintele statului Zair (azi Republica Democrată Congo)..

Sala Nicolae Iorga

Sala poartă numele lui Nicolae Iorga (1871 – 1940), istoric, orator, om politic şi scriitor, membru al Academiei Române, prim ministru în anul 1930.
Sala este decorată cu aceleaşi esenţe de lemn pentru tavan şi pereţi, predominând lemnul de stejar. Casetoanele formate între stâlpii de lemn sunt îmbrăcate cu mătase, material din care sunt făcute şi draperiile.
Mobilierul este art-deco (monument stilistic la mijlocul anilor ’20-’30, socotit multă vreme ca o prelungire a Art nouveau-lui si Jugendstil-ului).
Pereţii sunt ornamentaţi cu lucrările artiştilor: Margareta Sterian – "Flori stilizate" şi "Vas cu flori", Nicolae Blei - "Vas cu flori şi flori de masă", "Toamna la Andriaşu", "Vas cu flori" şi "Primăvara la Andriaşu" (post-impresionist), Gheorghe Simion - "Crizanteme cu vioară" (realismul artei de la 1900), Zamfir Dumitrescu - "Flori în peisaj de toamnă" (stilul picturilor flamande).

Sala A.I.Cuza

Sala care poartă numele domnitorului Ţării Româneşti şi al Moldovei a fost terminată înainte de anul 1989, şi era destinată a fi sală de protocol la cel mai înalt nivel: "Sala de seminare de documente şi tratative", ce s-ar fi numit România. Aceasta este una din sălile cele mai impozante ale Palatului, cu cea mai mare înălţime (cca. 20 m), şi a doua ca suprafaţă - 2.040 m².
Această sală este situată în axul principal al palatului, cu deschidere printr-o logie amplă către Piaţa Constituţiei şi B-dul Unirii.
Sala, cu un fond de culoare roz, are o arhitectură eclectică având ca element principal de compoziţie coloana angajată cu capitel în stil corintic şi cu fusul coloanei prelucrat cu motive ornamentale tradiţionale arhitecturii stilului Brâncovenesc. Coloanele sunt din marmură albă de Ruşchiţa.
Alte elemente ce participă la arhitectura interioară a sălii sunt uşile monumentale sculptate cu motive decorative, încadrate în rame de marmură şi măşti de radiatoare turnate în alamă, bogat ornamentate.
Plafonul, compus din 7 luminatoare ritmate, pe traversele sălii, executate din tablă aurită, este croit în boltă (candelabru ascuns).
Draperiile din brocart de catifea cusute cu fir de aur subliniază luxul acestei săli. Pe peretele fundal se află un arc central puternic, luminat pe contur, flancat de două coloane.
Şi această sală trebuia să dispună de tronul conducătorului, iar pentru buna desfăşurare a activităţilor s-a dispus construirea unui balcon în care era instalată orchestra, cu o capacitate de 31 oameni, cu acces de la un nivel superior.
Astfel, sala a găzduit în anul 1995, concertul dirijat de Yehudi Menuhin, în cadrul redeschiderii Festivalului Internaţional de Muzică "George Enescu".
Această sală a concentrat, în realizarea sa, un număr mare de meseriaşi din capitală şi din ţară, maeştrii ipsosari, modelatori, artişti plastici, specialişti în marmură sculptată, etc.

Sala Ion I. C. Brătianu

Sala, situată în axul palatului, la parter, este medie ca suprafaţă. Graţie celor două curţi interioare care o înconjoară, luminozitatea acestei săli este excepţională, intensificată şi de lustrele şi aplicele care reproduc candelabrele de epocă.
Este formată dintr-un spaţiu central cu o deschidere de 42 m flancată pe cele doua părţi înspre curţile interioare de două nave laterale de 6 m.
Spaţiul central este despărţit de spaţiile laterale de o suită de coloane libere, îmbrăcate în marmură.
Decoraţia perimetrală este ritmată de un sistem de arce şi pilaştri din marmură bogat ornamentată. Decoraţia din marmură se îmbină cu decoraţia realizată în aceeaşi manieră din stuc atât la pereţi cât şi la tavan. Tavanul are o scafă circulară tangentă la pătratul format de spaţiul central, este bogat ornamentat cu o amplă rozetă centrală în axul căreia se află un candelabru spectaculos. Tot în cadrul rozetei circulare perimetral sunt suspendate candelabre de dimensiuni mai mici.
Pardoseala preia principiile compoziţionale ale tavanului având o rozetă mare, centrală, cu elemente geometrice compuse din sortimente de marmură din diferite cariere, totul autohton.
Draperiile de catifea roşie cu fir de aur şi argint, cu pasmanterii şi ciucuri sunt brodate de călugăriţele din mănăstirile Agapia şi Văratec.
Ea s-a numit iniţial Sala Provinciilor pentru că într-o tematică iniţială trebuia să simbolizeze prin decorare judeţele ţării, lucru care nu s-a mai realizat.

Sala Tache Ionescu

Sala Take Ionescu este folosită în general pentru târguri, expoziţii, cocktail-uri, cel mai adesea împreună cu sala Unirii, care o continuă.
Din sala Ion I. C. Brătianu se intră într-un spaţiu tampon care conţine circulaţiile verticale, scările şi lifturile de acces la Sala Unirii, considerat foaierul propriu-zis al acestei săli. Foaierul, flancat de cele două noduri de circulaţie verticală, are o deschidere de 42 m, cuprins între două colonade şi două nave laterale de 6 m.
Colonadele sunt din marmură albă, ca şi ancadramentele celor cinci uşi de acces în Sala Unirii. Decoraţia este concepută într-o manieră ce aminteşte de arta orientului antic, având atât tavanul cât şi restul elementelor de stucatură realizate în acest fel.
De remarcat uşile monumentale, cu arce în plin centru foarte bogat sculptate. Iluminarea este foarte bogată dat fiind că acest spaţiu nu beneficiază de lumină naturală (12 candelabre şi 26 de aplice din cristal de Mediaş). Tavanul este acoperit de o foiţă de aur, iar prin orificiile din cadrul său circulă aerul natural, Ceauşescu nevrând să apeleze la sistemul cu aer condiţionat, de frica otrăvirii.
Pardoseala are un câmp central simplu şi motive ornamentale marginale unde predomină elementele geometrice şi florale.
În această sală sunt expuse lucrări de pictură şi artă decorativă – tapiserii. Printre pictori se numără Angela Brădean – "Coşul cu trandafiri", Marin David – "Grădina păcii" şi Vasile Celmare care deşi a făcut şi pictură monumentală, nu s-a îndepărtat de pictura de gen cum ar fi "Interior", "Magnolii" sau "Flori".
Tapiseriile expuse sunt "Toamnă II" de Ovidiu Moga şi "Unirea" de Maria Nemeş.
Expunerea lor urmăreşte să dea o imagine succintă asupra dezvoltării acestor genuri de artă.

Sala Unirii

La 22 decembrie 1994 sala a fost inaugurată cu ocazia celei de-a cincea comemorari a Revoluţiei române din 1989.
Sala Unirii a fost proiectată pentru marile recepţii care ar fi avut loc la nivel de şef de stat în această clădire. Denumirea ei iniţială a fost "Sala de banchete", ceea ce a atras după sine şi o tratare arhitecturală cu fast a acestei săli. Spaţiul interior este cel mai amplu (fiind a doua ca înălţime) dintre sălile Centrului Internaţional de Conferinţe, de excepţie, din întregul palat. Este rodul multor zile şi nopţi de lucru, atât pentru arhitecţii, cât şi pentru constructorii şi artiştii plastici români.
Este compusă dintr-o navă mare centrală (18/54m), cu un luminator central bogat ornamentat (din aluminiu turnat, acoperit cu slagmetal auriu) şi două nave laterale (6x42m), despărţite între ele prin două colonade. Nava principală are înălţimea medie de 15m, iar cele două laterale de 12,50m cu plafoanele rezolvate cu intersecţii de cilindri.
Coloanele au caneluri în stil românesc, cu capitel corintic şi sunt din marmură albă de Ruşchiţa. Pereţii au oglinzi de ipsos cu ancadramente din marmură albă de Ruşchiţa bogat ornamentate. Fundalurile sunt tratate aproape identic cu un arc puternic foarte ornamentat şi câmpul din marmură albă. Tavanul este din sticlă.
Date fiind dimensiunile sălii, pe latura lungă de intrare, uşile au fost tratate ca portale monumentale, casetate cu intarsii din lemn de cireş, iar rama din marmură albă, cu motive inspirate din arhitectura tradiţională românească.
Sala se deschide direct către exterior, către parc, prin nişte uşi – ferestre înalte de 8m cu ornamente metalice din inox.
Luminatorul care ocupă aproape toată nava centrală este executat de către artiştii plastici cu elemente din aluminiu turnat acoperit cu şlagmetal auriu.
Covorul imens (1100 m²) care acoperă toată partea centrală a sălii, a fost proiectat special pentru acest spaţiu, având elemente preluate din decorurile sălii. Are o greutate de cca. 3t, drept pentru care e nevoie cam de 35 de oameni pentru a-l desfăşura. Nu este expus în permanenţă, sala fiind foarte des folosită pentru târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.
La fel ca şi în foaierul dinaintea sălii, ecoul este foarte puternic.
Pe pereţii din capetele sălii trebuiau să stea portretele celor doi soţi, având fiecare 10 m înălţime.

Sala C.A.Rosetti

Sala C. A. Rosetti este sală de spectacole a Centrului Internaţional de Conferinţe ce găzduieşte, de asemenea, conferinţe, concerte, piese de teatru etc.
Ca arhitectură interioară se remarcă elementele stilului cubist, art-deco (scaune) în culori în care predomină ocru-auriu, conferindu-se astfel sălii o anumită intimitate.
Observăm, de asemenea, o adevărată grijă pentru detalii: covoarele sunt în semicerc, ca şi băncile care circumscriu spaţiul central.
Întreaga încăpere este dominată de imensul candelabru central cel mai important din întregul Palat (3t).

Istoria clădirii după 1989

Din 1994, clădirea a găzduit sediul Camerei Deputaţilor, iniţial găzduită de Palatul Patriarhiei; Senatul României, reunit aici în 2004, iniţial fiind găzduit în fosta clădire a Comitetului Central al Partidului Comunist Român. De asemenea, Palatul Parlamentului găzduieşte în numeroasele sale săli şi saloane, o întreagă varietate de evenimente, expoziţii sau întâlniri.
În perioada 2003-2004 a fost construită o anexă din sticlă de-a lungul ascensoarelor exterioare. Această construcţie are ca scop facilitarea accesului la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), deschis în 2004, după o reamenajare în aripa vestică a palatului. În aceeaşi perioadă, un proiect ce susţinea arborarea unui steag uriaş a fost anulat ca urmare a protestelor venite din partea publicului[necesită citare]. [Un drapel se afla deja arborat pe clădire dar a fost îndepărtat împreună cu suportul.]
Restaurantul, accesibil doar politicienilor, a fost renovat, proiect urmat de amenajarea unei piscine, saune şi a unor facilităţi sportive la nivelul 1 al subsolului.
De asemenea, din 1995, clădirea găzduieşte sediul Iniţiativei de Cooperare Sud-est Europeană (SECI), o organizaţie ce are ca scop o colaborare pentru reducerea nivelului criminalităţii transfrontaliere în ţările membre.
O mare parte din clădire (aripa vestică, parte din aripa de este, parte din al doilea nivel, nivelul 3 subsol şi celelalte aflate sub acesta), urmează a fi terminate. Între timp, o parcare subterană se construieşte în locului unui fost stadion, momentan folosit ca depozit, care a fost acoperit în timpul construcţiei palatului. De asemenea, se are în plan construirea unor tunele ce leagă Calea 13 Septembrie cu subsolul clădirii.
Palatul este deschis vizitării de către turişti şi oferă şi programe de vizitare în mai multe limbi de circulaţie internaţională.

"http://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Parlamentului"

Arcul de Triumf - imitatie sau simbol romanesc

2008-05-08T11:40:00.002+03:00

Iata,va propun o dezbatere: Considerati ca Arcul de Triumf este o imitatie dupa modelul francez,sau este un simbol specific romanesc?Pentru a raspunde,va rog sa mergeti la sondajul din josul paginii si ,eventual, sa si argumentati pentru alegerea facuta.Va multumesc!

In continuare,va ofer cateva informatii despre Arcul de Triumf romanesc care,poate,o sa va ajute sa va formati raspunsul la intrebarea din sondaj.

Arcul de Triumf a fost inaltat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbinda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935-1936. Fatada sudica este frumos impodobita cu doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80. In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul. Deasupra fiecarui medalion se afla cite o Victorie in relief, opere ale sculptorilor C. Baraski si M. Constantinescu. Pe fatada nordica, alte doua medalioane au sculptate chipurile Barbatia si Credinta. Barbatia infatiseaza un razboinic cu sabie, lucrare a lui I. Jalea, iar Credinta pe cea a unui tinar cu o cruce, autor C. Baraski. Victoriile de deasupra lor sint executate de sculptorii D. Onofrei si C. Medrea. Pe pietrele de bolta ale Arcului de Triumf sint inscrise bataliilor razboiului (Marasesti, Oituz, samd), iar pe fatadele laterale sint inscrise proclamatiile regelui Ferdinand catre popor cind tara a intrat in razboi si cea de la Alba Iulia cu prilejul incoronarii.
In prezent,este situat in Bucuresti la a doua intersecţie a B-dului Kiseleff, la intersecţia cu B-durile Mareşal Prezan şi Mareşal Averescu, în apropiere de una dintre intrările sudice ale Parcului Herăstrău.

Importanţa monumentului

Arcul de triumf se impune la loc de cinste, alături de Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, de Mausoleul de la Mărăşeşti, de Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman sau de Mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol – pentru a nu le menţiona decât pe acestea – printre monumentele care consfinţesc participarea României la primul război mondial de partea Aliaţilor, la finalul căruia toate teritoriile locuite de Români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc. Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat în capitala României, el fiind precedat de alte câteva asemenea construcţii – provizorii, însă, acestea – care au marcat, succesiv, victoria României în războiul de independenţă (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) şi revenirea familiei regale române din "exilul" de la Iaşi (1918).

Miracolele Muntilor Bucegi

2008-04-17T20:24:00.000+03:00

Situat la 2216m Sfinxul, atrage prin forma umana pe care natura a sculptat-o de-a lungul timpului. Insa, natura nemultumindu-se doar cu o asemanare umana, parca a suflat peste el si un strop de personalitate. Bine pozitionat, cu o privire aspra, el da impresia ca supravegheaza acele plaiuri. Mergand mai departe putem spune ca isi face destul de bine treaba din moment ce pazeste Babele de mii de ani.

Babele ciudate si interesante atrag turistii datorita formelor unice pe care le prezinta. Foarte interesant e ca pe acest platou al muntilor Bucegi, natura a modelat aproape toate stancile din imprejurimi, insa mai are de lucru pana sa le dea forma o finala. “Babele” au aspectul unor ciupercute gigantice, si putem spune ca natura a facut ultimele retusuri in ceea ce le priveste insa, poate peste vreo 300 de ani, urmasii nostri o sa poata distinge siluetele unor doamne. Oricum, nu pot sa-mi imaginez cat i-a luat naturii sa creeze Babele, aceasta minunata opera de arta.

ISTORIC

Preotii cui Zamolxis erau cunoscuti ca ktistai (asceti) sau kapnobatai (inghititori de nori) ceea ce ne face sa credem ca de fapt Kogaion poate fi numele unui varf. Kogaion mai inseamna si "Capul Magnificului", ceea ce in ziua de azi este Sfinxul.

Babele este un alt loc inconjurat de legenda. Se spune ca Dochia, o batrana femeie, a fost transformata in stana de piatra impreuna cu turma de oi exact in locul in care sunt stancile din ziua de azi (langa cabana Babele).Babele si Sfinxul Bucegilor reprezinta martori de eroziune, in care factorul geologic raspunzator este eroziunea eoliana, manifestat prin procese de distrugere (eroziune), transport si sedimentare a materialului rezultat. Procesul este coraziunea sau roaderea pietrei sub actiunea vintului, rezultind forme ciudate de stinci si pietre. Roaderea se datoreaza particulelor de praf sau nisip existente in suspensie, in masa de aer ce loveste necontenit asupra stincilor. Slefuirea rocilor se manifesta in special in regiunile aride, unde vinturile au in general directii constante. Datorita faptului ca unele roci sint alcatuite din particule cu duritati diferite sau neomogen cimentate, apar forme variate de relief ce poarta denumiri diferite, in functie de aspectul morfologic pe care il prezinta.

Se intilnesc destul de frecvent pe crestele inalte si golase ale muntilor, ciuperci si sfere eoliene, stilpi eolieni, ace, ziduri, saltele,nise, buzunare si faguri eolieni. Ciupercile eoliene amintesc prin aspect de ciupercile adevarate, intilnite in general in roci dure de tipul gresiilor si conglomeratelor, iar formarea lor se explica prin roaderea mai intensa la baza stratelor, acolo unde aerul are la dispozitie mai mult material in suspensie cu care sa actioneze. Cele mai cunoscute sint ciupercile din Bucegi (Babele si Sfinxul)), create in timp de zeci sau chiar sute de mii de ani.

In tara noastra ciuperci eoliene se mai intilnesc in Platoul Mehedinti, in gresiile din bazinul Transilvaniei si mai ales in cele din Carpatii Orientali.
Alte forme de stinci aparute in urma eroziunii eoliene in aria Carpatilor rominesti sint: Sfere eoliene in gresiile de Tarcau, de Kliwa si de Fusariu in Carpatii Orientali, stilpi si coloane eoliene in andezitele din lantul vulcanic Oas-Gutii-Tibles-Calimani-Harghita, in Ceahlau, acele eoliene Acul Cleopatrei din Muntii Fagaras si Pietrele Doamnei din Rarau. Sfinxul si Babele sunt adevarate " opere de arta " ale Muntilor Bucegi . Cu cat urci pe munte , cu atat descoperi peisajul atat de salbatic si incitant al muntilor. De fapt, nici nu stii la ce sa te uiti mai intai astfel incat sa nu ratezi nicio particica din minunatul peisaj.

Delta Dunarii

2008-04-08T16:19:00.002+03:00

Rezervaţie naturala unicat în Europa

Un ţinut exotic cu peste 1200 de specii de copaci şi plante, cu cea mai bogată faună ornitologică de pe continent (mai mult de 300 de specii, printre care colonii unice de pelicani) şi ihtiologică (reprezentată de cc 100 de specii, din care amintim heringul de Dunăre şi sturionii, de la care se obţine preţiosul caviar).
Delta Dunării este cea mai mare rezervaţie de ţinuturi umede din Europa, acoperind o suprafaţă de 2.681 km2. În 1990 UNESCO a inclus Delta Dunării, cea mai nouă formă de relief din România, ferită de "progresul industrializării", printre rezervaţiile biosferei.

Istoric

I. Asezare, intindere

Dunarea, izvorand din Germania, adunand afluentii din zece tari si traversand patru capitale, dupa un traseu de 2860 Km, formeaza la varsarea sa in Marea Neagra o delta.
Raportata la Romania, Delta Dunarii este situata in SE tarii, avand forma lirma literei grecesti "A" (delta) si fiind limitata la SV de pod. Dobrogei, la N trece peste granita cu Ucraina, iar la E cu Marea Neagra. Delta Dunarii este traversata de paralela de 45° lat N si de maridianul de 29° long. E

Suprafata sa, impreuna cu complexul lagunar Rasim-Sinoe este de 5050 Km, din care 732 Km apartin Ucrainei. Delta propriu-zisa are o suprafata de 2540 Km, suprafata ce creste annual cu 40m, datorita celor 67 milioane tone de aluviuni depuse de catre fluviu.

II. Geneza, evolutie, prezent si viitor

Formarea Deltei, a inceput in cuaternar in glaciatia vurniana avand doua faze distincte: - o faza continentala cauzata de regresiunea marina cand tarmul era mult retras si bratele Dunarii au lasat canioane vizibile in actuala platforma continentala - o faza de golf care a urmat unei transgresiuni. Ipoteza limanica emisa de Grigore Antipa si continuata de V. P. Zencovici, admite prezenta unui golf, barat de catre cusentii marini prin grinduri transversale si transformat in liman. Dunarea a adunat acest spatiu, in conditiile unei mare reduse de ~70 cm. Calmatarea continua a dus la actualul aspect.

"Locul unde se plamadeste un nou uscat" Privita de pe Dealurile Tulcei, Delta Dunarii apare ca o intindere de verdeata strabatuta de suvite argintii. Delta Dunarii este o campie in formare, cu altitudine medie de 50 cm, alcatuita din: relief pozitiv (grinduri, ostroave si ) si relief negative: bratele Dunarii, canalele, garlele, mlastinile, baltile si lacurile.
Uscatul deltaic reprezinta 13% din suprafata si este reprezentat prin:-grinduri fluviatile, care insotesc bratele Dunarii si sunt orientate pe directia vest-est, avand altitudini de 0,5-5m-grinduri maritime orientate pe directia nord-sud, remarcabila fiind Letea cu altitudinea de 124m - altitudine maxima pentru delta, Caraorman, Saraturile, Ivancea, Dranov, etc.-grinduri continentale ce reprezinta resturi din uscatul predeltaic: Chilia si Stipoc.

Cantitatea de aluviuni adusa annual de catre Dunare, la care se adauga resturile organismelor moarte, praful eolian, etc., vor face ca procentul uscatului sa creasca, in detrimentului reliefului negative.

III. Atestari istorico-geografice

Prima stire istorica despre Delta Dunarii ne-a lasat-o grecul Herodot, "parintele istoriei" care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Delta, dupa ce poposise la Histria (515-513 iHr), Polibiu (sec. al III-lea - al II-lea iHr) descrie un spatiu cu bancuri de nisip intre care se aflau brate cu apa, Straba (sec.I iHr) indica sapte brate intre care se aflau insule, idée reluata si de Pliniu cel Batran, Ptolemeu, etc. Marturii ale locuirii zonei exista din sec.I iHr- al II-lea dHr.
In sec. XV, Tara Romaneasca si Moldova pierd gurile Dunarii ca si Dobrogea, acestea fiind cucerite de Imperiul turcesc si astfel pana la jumatatea sec. al XIX-lea, Delta era o "terra incognito". Studii detaliate despre Delta au fost prezentate de catre geografii George Vaslan, Constantin Bratescu, naturalistul Grigore Antipa, etc.

Fauna

Delta Dunării este un adevărat paradis faunistic. Aici vietuieste 98% din fauna acvatică europeană, întreaga faună de odonate, de lepidoptere acvatice si de moluste gasteropode de Europa si tot aici îsi găsesc refugiul mamifere rare cum sunt Mustela lutreola, Lutra lutra si Felis silvestris. Vertebratele care, prin prezenta lor, dau nota specifică faunei deltei. Amfibienii sunt reprezentati prin 2 specii de caudate si 6 specii de anure, iar reptilele prin 8 specii, majoritatea serpi (4 specii). Pestii sunt prezenti prin 65 specii, cei mai multi de apă dulce (60%), restul migrând primăvara din Marea Neagră. Intre acestia din urmă, sturionii si scrumbiile au rol important, atât stiintific, cât si economic.
Păsările sunt cele care au creat faima deltei, cunoscută, încă de la începutul secolului ca un paradis avian. Renumele se datorează celor 327 specii pe care le putem întâlni în deltă si care reprezintă 81% din avifauna României. Dintre acestea cuibăresc 218 specii, restul de 109 specii trecând prin deltă si rămânând diferite perioade de timp toamna, iarna si primăvara. Păsările acvatice sunt cele mai numeroase : cuibărersc 81 specii si trec prin deltă 60 specii, în total 141 specii, ceea ce reprezintă 82% din avifauna acvatică europeană. Avifauna acvatică din Delta Dunării este alcătuită dintr-un nucleu de specii vechi, bine adaptate la mediul acvatic, la care se adăugă, speciile accesorii si speciile cosmopolite. Nucleul avifaunei este format din 75 specii a căror viată este legată de prezenta apei. Acestea se grupează în 5 tipuri ecologice principale : specii strâns legate de apă, strict stenotope (cufundari, corcodei, furtunari, pelicani, cormorani, unele anatide), specii de stufării (toate speciile de paseriforme acvatice), specii de tărmuri (stârci, lopătari, tigănusi, unele anatide), specii de pajisti hidrofile cu vegetatie bogată continuate cu stufării (ralide), specii de tărmuri marine (unele laride).Multe specii, mai ales dintre rate, gâste, pescărusi, apar frecvent în diferiti biotopi. Speciile accesorii sunt cele care se integrează secundar în avifauna acvatică, devenind din ce în ce mai numeroase pe măsura transformării ecosistemelor acvatice. Zăvoaiele sunt populate de silvii, muscari, filomele, pitigoi, cinteze, la care se adaugă, în timpul cuibăritului, rate, cormorani si stârci. In pădurile de pe câmpurile marine Letea si Caraorman cuibăresc 64 specii tipice avifaunei pădurilor nemorale (silvii, mierle, ciocănitori, măcăleandru, pitigoi, graur, precum si codalbul (Haliaetus albicilla), gaia brună, acvila pitică, vulturul pescar etc. Fazanul (Phasianus colchicus) a fost introdus prin colonizare populatia dezvoltându-se rapid. In pajistile de stepă nisipoasă sunt specifice potârnichea, prepelita, cicârliile, pasărea ogorului (Burchinus oedicnemus). In satele deltei, pe lângă gospodării, sunt frecvente gugustiucul, vrabia de casă, rândunica, barza, lăstunul. Coloniile de cuibărit
O serie de specii acvatice se asociază în timpul cuibăritului formând colonii care sunt aglomerări de cuiburi pe spatii, în general mici. Cauzele asocierii sunt legate de penuria suprafetelor de constructie a cuiburilor, precum si de avantajele oferite de prezenta unui număr mare de păsări în apărarea cuiburilor cu ouă sau pui. Coloniile de cuibărit au reprezentat dintodeauna atractia deltei. Miile de cuiburi construite pe crengile zăvoaielor de salcie sau în stufării, zgomotul infernal, atmosfera specifică altor ere geologice, zborul săgetător al miilor de păsări care îsi hrănesc puii, transformă coloniile de păsări într-un rai nu numai al ornitologilor, dar si al oricărui iubitoar al naturii.

In Delta Dunării sunt mai multe tipuri de colonii : de stârci, lopătari, tigănusi si cormorani, de pelicani si cormorani, de pescărusi, de avoazete si ciocântorsi, de chirighite, de chire. Colonia de pelicani din zona cu regim de protectie integrală Rosca-Buhaiova este cea mai mare din Europa si este un exemplu de colonie mixtă*. Aici se asociază mai multe mii de perechi de pelican comun, cu zeci, pănă la sute de perechi de pelican cret si cormoran mare, într-un peisaj care de aminteste de Jurasic Park. Accesul în apropierea coloniilor este permis numai specialistilor, care au autorizatii speciale obtinute de la ARBDD din Tulcea.

Flora

Cercetările recente au dus la identificarea a 955 specii de cormofite spontane, reprezentând: elemente eurasiatice (28%) estice (24%) europene (14%) cosmopolite si adventive. Din punct de vedere ecologic numai un sfert dintre specii (26%) sunt legate de mediul acvatic (hidrofile, higrofile si higromezofile), restul fiind mezofile, xerofile, eurifile, halofile, psamofile. Nota dominantă o dau stuful, papura, sălciile, plantele plutitoare (nuferii, cornacii, cosorul). In deltă îsi găsesc refugiul o serie de specii rare, cum sunt : Ephedra distachya, Carex colchica, Nymphaea candida, Convolvulus persicus.Vegetatia In Delta Dunării predomină vegetatia de mlastină stuficolă, care ocupă cca. 78% din suprafata totală. Principalele specii stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică si numeroase alte specii.

Vegetatia de sărături ocupă 6% din total, dezvoltându-se pe soluri saliniazte si solonceacuri marine. Specificul este dat de prezenta speciilor: Salicornia patula, Juncus marinus, Juncus littoralis, Plantago cornuti. Zăvoaiele sunt păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, sunt periodic inundate si se dezvoltă pe 6% din totalul suprafetei. Sunt specifice deltei fluviale, unde dau nota caracteristică peisajului.

Intâlnim patru tipuri de zăvoaie : zăvoaiele care cresc pe grindurile fluviatile joase, sunt inundate cea mai mare parte a anului si sunt formate mai ales din Salix alba si Salix fragilis; pe grindurile mai înalte cresc zăvoaile formate din Salix alba, Populus alba, Populus canescens; pe grindurile fluviatile cele mai înalte cresc zăvoaie foarte rar inundate formate din plop (Populas canescens si P.alba), la care se adaugă speciile plantate : plopul negru hibrid, artarul american si frasinul de Pensilvania ; un tip de zăvoi mai rar este arinisul (predomină Alnus glutinosa) care apare pe grindurile fluviatile din delta marină. Vegetatia pajistilor de stepă nisipoasă este extinsă pe 3% din totalul deltei, dezvoltându-se mai ales pe câmpurile marine Letea, Caraorman si Sărăturile.Sunt specifice speciile Festuca bekeri, Secale sylvestris, Carex colchica, Ephedra distachya.

Vegetatia pajistilor mesofile de grind se dezvoltă pe cca. 3% din totalul suprafetei deltei, în special pe pe grindurile fluviale supuse inundării periodice. Predomină Glyceria maxima, Elytrigia repens. Vegetatia acvatică din ghioluri, bălti si japse ocupă 2% din totalul deltei. Pentru vegetatia submersă sunt specifice speciile Ceratophyllum submersum, Myriopyllum verticillatum, Potamogeton sp., Helodea canadensis.Vegetatia plutitoare este mai variată. Predomină Lemna minor, Salvinia natans, Spirodela polyrrhiza, Nymphoides peltata, Nymphaea alba, Nuphar luteum, Trapa natans. Vegetatia emersă este dominată de stuf (Phragmites australis), papură (Typha latifolia si T. angustifolia), pipirig (Schoenolectus lacustris). Vegetatia tufisurilor dezvoltate pe nisipurile câmpurilor marine sau pe cele de pe tărmurile marine active se extind numai pe 1% din totalul suprafetei deltei si sunt dominate de Tamarix ramosissima, Elaeagnus angustifolia, Hippophae rhamnoides. Pădurile de câmpurile marine Letea si Caraorman sunt sleauri de silvostepă, numite local hasmace, cu stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejar pedunculat (Q. robur), frasin (Fraxinus angustifolia), plop tremurător (Populus tremula), ulm (Ulmus foliacea), si cu plantele agătătoare Periploca graeca, Vitis silvestris, Hedra helix. Reprezintă numai 0,8% din totalul suprafetei Deltei Dunării.

Plaurul - formatiune specifică stufăriilor masive, este un strat gros de 1-1,6m format dintr-o împletitură de rizomi de stuf si de rădcini ale altor plante acvatice în amestec cu resturi organice si sol. Initial fixat, plaurul se desprinde de fundul ghiolurilor si băltilor transformându-se în insule plutitoare cu diferite mărimi care, împinse de vânt, se deplasează pe suprafata apei. Vegetatia plaurului diferă de restul stufăriilor. Stuful (Phragmites australis) se dezvoltă aici în cele mai bune conditii, fiind mai înalt si mai gros. Alături de stuf întâlnim rogozul, menta, feriga de apă (Nephrodium thelypteris), cucuta de apă, troscotul, salcia pitică, precum si plantele agătătoare Calystegia sepium si Solanum dulcamara. Pe plaur se formează coloniile de pelicani comun si cret. Tot pe plaur trăiesc porcul mistret, câinele enot, bizamul, lutra, nurca, vulpea.

In continuare , va voi prezenta o scurta povestire despre Delta Dunarii destinata in special celor pasionati de pescuit , dar si cu scopul de a va determina sa vizitati acest loc mirific .

Aventura in Delta Dunarii

Pe 6 ianuarie 2004 am plecat la Caraorman (Delta Dunarii).
Vremea s-a schimbat brusc, si a urmat timp de 2 zile (7 si 8 ian) un viscol puternic. Pe Canalul Crisan-Caraorman iarna si-a intrat in drepturi, peisajul aminteste mai mult de tinuturile nordice, decat de Delta Dunarii. Unul din obiective era sa incerc la copca la biban, dar din cauza viscolul si ghetii periculoase, nu am avut succes. Zapada si gerul nu foarte puternic au creat in unele locuri un strat de gheata cu rezistenta mica, locuri ramase neexplorate.
In primele zile am incercat sa pescuiesc la copca, la lingurita si dandineta, dar nu am avut nici un atac. Canalele care aveau curenti, cele care fac legatura cu lacurile nu erau suficient de inghetate pentru a merge in ghioluri. De aceea m-am limitat la imprejurimile satului: "la groapa". In acest loc legatura cu balta a fost intrerupta inca din iunie, din pricina cotei scazute a Dunarii. Varul meu Dragos prin iunie-iulie a avut niste capturi uimitoare daca ne gandim la dimensiunile reduse ale gropii (30-40 m diametru). Stiam ca toata vara si toamna s-a pescuit in acest loc si probabil ca nu au mai ramas prea multe stiuci, nu ma asteptam la cine stie ce.
Totusi am incercat si varianta cu peste: varianta care da rezultate foarte bune atunci cand stiuca nu musca la lingura. Problema era procurarea momelii dintr-un sant format in urma construiri digului de protectie din apropiera satului. In acest sant, candva adanc (2 m) chiar daca nu are legatura cu balta fiind pe partea satului se prindea foarte mult casas, chiar si crap. Poza este realizata pe digul de protectie: la baza digului se afla santul, care are ape scazute in aceasta perioada (maximum 1 m).
Cu mari dificultati am instalat pe sub gheata o bucata de 7 metri de setca cu ochiuri mici pentru carasel. In prima noapte nu s-a prins nimic, nu gasisem un loc bun, si atunci am schimbat locul. Abia a treia zi am gasit 8-10 carasei incurcati in setca. Pentru stiuca mi-am facut mai multe monturi, cu fir textil si carlig, cu strune obisnuite si ancore. In general am mers pe varianta cu ancore si fara pluta: lasam fir pentru caraselul 1-1.5 m in functie de adancimea locului respectiv si legam firul la celalalt capat. Pentru averizare aveam o bucatica de papura care putea sustine montura, dar care se rupea s-au isi schimba pozitia cand musca stiuca.
In cele din urma, chiar daca nu aveam sperante, stiuca a muscat la carasel. De fapt erau niste marlite, care insa luptau destul de viguros avand in vedere temperatura scazuta a apei. Rupeau intr-un mod brutal si cu mare usurinta firul de papura care avea rol de avertizor.
In a patra zi (ultima) am plecat cu bunicul meu la scule, pe canalul Suez in partea de nord. Pentru a ajunge la canal am strabatut dunele de nisip, care in aceasta perioada sunt de nerecunoscut.Am mai incercat la stiuca, dar nu am mai avut suficienti carasei si nici timp sa caut stiuca, asa ca nu am mai prins nimic. In schimb bunicul, a avut mai mult succes. Dupa ce a spart gheata din jurul varsei, a scos cativa pesti din plasa.
Nivel scazut al Dunarii s-a mentinut si in iarna. Pescarii au continuat sa se planga de lipsa pestelui, care probabil a migrat in Dunare (sunt multe teorii neconfirmate). Nu este insa un dezastru, deoarece este suficient ca nivelul Dunarii sa creasca pentru ca pestele sa revina in balta (lacuri si canale).

2008-04-04T19:25:00.000+03:00

Muzeul Satului din Bucuresti

2008-04-04T19:16:00.000+03:00

Prezentarea muzeului

Crearea Muzeului Satului ( cu denumirea actuala de Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ) este rodul unor cercetari intense si sustinute, teoretice si de teren, ca si a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, intemeietor al Scolii Sociologice din Bucuresti.In calitate de sef al catedrei de socilogie din cadrul Universitatii Bucuresti, Gusti organizeaza intre 1925-1935, cu specialisti din diverse domenii ( sociologi, etnografi, folcloristi, geografi, statisticieni, medici ) si cu studenti, campanii de cercetari monografice, cu caracter interdisciplinar, intr-un numar relativ mare de sate ( Fundu Moldovei-jud. Suceava, Nereju-jud.Vrancea, Dragus-jud.Brasov, Dragomiresti-jud. Maramures etc. )

Incepând cu anii "60, în România a fost creata o importanta retea de muzee în aer liber; activitatea sa înscriindu-se dezideratelor europene de salvare a patrimoniului traditional construit. Desi, se prefera la acea data (ca si acum) conservarea in situ a monumentului, pentru a nu împieta asupra ambientului natural din care a crescut initial, totusi, datorita conditiillor impuse de legislatie ca si de dificultatea prezentarii in situ a unui asemenea tip de constructie,s-a adoptat, ca principala metoda de salvare, transferarea în muzee în aer liber. A fost singura cale care a dus la salvarea efectiva a unor exemplare deosebite de constructii vernaculare precum si la crearea unei puternice retele de muzee în aer liber, care astazi însumeaza 19 unitati, în profile variate, pentru care monumentele au fost selectionate pe criterii diverse : ocupationale, sociologice etc. .: In acest context, Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti a fost un reper parodigmatic, având un personal care însuma deja ani de experienta privind selectia, transferarea si punerea în valoare a monumentelor, în asa fel incât, remodelând "satul" românesc, dupa principiile muzeologiei, sa nu fie total ratata atmosfera si ambientul rural specific.

Experienta acumulata dinainte de 1936, metoda stiintifica promovata de Dimitrie Gusti si de Scoala sociologica de la Bucuresti precum si perfectionarea acesteia de catre generatia îndrumata de reputatul sociolog au impulsionat cercetarea de teren în vederea crearii altor muzee, care sa foloseasca modelul gustian, dar sa fie in acelasi timp diferite, pentru a nu forma o suma de institutii copii, fapt ce nu ar fi avut sens. .: In practica echipelor monografice s-a impus si organizarea de expozitii în care erau prezentate obiecte achizitionate în teren, care serveau la refacerea interioarelor specifice. Astfel, experienta câstigata a fost folosita în contextul nou al anilor ‘60-"80; actualele muzee detin nu numai colectii deosebite de monumente expuse în aer liber, ci si colectii de patrimoniu mobil (port, ceramica, textile,obiecte de cult etc.), cu ajutorul carora se reconstituie segmente de civilizatie rurala, pentru a fi prezentate publicului, în expozitii cu caracter temporar. .:

Am subliniat aceste aspecte pentru a argumenta de ce Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucuresti este mai mult decât un simplu muzeu în aer liber; el este un moment al istoriografiei de specialitate si un model constituit in timp. .: De asemenea, el este astazi un muzeu original si prin pastrarea, în structura sa, a gândirii înaintasilor: pionieri ai muzeologiei etnologice. .: Monumentele,in totalitate originale, sunt marturii de viata traditionala româneasca, dar,in acelasi timp,constituie si ilustrarea unei anume conceptii muzeologice si de prezervare a patrimoniului construit; ele ilustreaza un drum parcurs de la primele cercetari coordonate de Dimitrie Gusti pâna în prezent, drum presarat cu înca 18 muzee, care l-au luat ca punct de reper.

Totodata, ideea tipului de institutie, reprezentata de Muzeul Satului, este concretizarea teoriei, de valoare europeana, a lui Frederic le Play si a Scolii sale despre un asa-zis muz

eu social, un sat-muzeu- cum l-au vazut Dimitrie Gusti si urmasii sai- care sa însumeze caracteristicile si identitatea tuturor satelor din România. .: In concluzie,importanta Muzeului Satului depaseste granitele nationale, fiind creatia originala a intemeietorilor, în deplina corcordanta cu teoriile muzeologice avansate, din prima jumatate a sec. al XX lea.

De la expozitia gustiana, pâna în prezent, drumul parcurs a însemnat evolutia conceptelor de conservare, restaurare, cercetare. Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" este astazi un bun castigat, de care nu se poate face abstractie atunci când se ia hotararea construirii unui nou muzeu in aer liber , fie el in tara sau in strainatate.

In atentia colegilor mei de la sociologie care nu stiau , ca si mine de altfel , ca Dimitrie Gusti-intemeietorul Scolii Sociologice de la Bucuresti si-a adus contributia la crearea Muzeului Satului : sper sa va fie de folos aceste informatii postate de mine .

De asemenea , va recomand sa mergeti sa vizitati acest "muzeu in aer liber" . Este foarte interesant si foarte expresiv pentru cultura noastra traditionala . Pe mine cel putin , m-a impresionat foarte mult .

transilvania-un tinut legendar

2008-04-03T18:09:00.000+03:00

Transilvania

Un tinut legendar

Transilvania este de departe cea mai romantica provincie romaneasca. Chiar numele ei starneste imagini ale piscurilor muntilor inaltandu-se la cer deasupra vailor impadurite si a paraurilor cristaline, imagini ale bisericutelor din lemn cu acoperisuri inalte, imagini ale castelelor legendare si amintiri dintr-o istorie zbuciumata. Dar aici puteti descoperi mult mai multe locuri interesante: statiuni pentru sporturi de iarna si de tratament, carari pentru excursiile in munti si Parcul National Retezat, orasele medievale fascinante, muzee de arta si hoteluri de calitate. In Transilvania, noi posibilitati de petrecere a vacantelor apar la tot pasul.

Transilvania se gaseste:in centrul tarii, fiind inconjurata de Muntii Carpati care strabat Romania. Unul dintre principalele orase, Cluj-Napoca, se aflain zona de podis,in timp ce orasele Brasov si Sibiu se gasesc la poalele Carpatilor Meridionali. Aici, personajul care se afla la loc de cinste este ciobanul, el fiind pastratorul traditiilor populare ancestrale.

Locul ideal pentru a evada Dupa cum puteti vedea, atat vara cat si iarna, vaile si muntii Transilvaniei cu salbaticia lor reconfortanta si primitoare sunt un loc in care veti evada in adevaratul sens al cuvantului.

2008-04-02T18:11:00.000+03:00

Castelul Bran

Castelul Bran, unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectura medievala din Romania, cu functii istorice, militare si economice, este cunoscut de catre turistii din intreaga lume drept Castelul lui Dracula.

Majoritatea turistilor, dupa ce viziteaza castelul Bran, pleaca dezamagiti ca nu l-au intalnit pe Dracula-Vampirul care suge sangele oamenilor, cunoscut din filme si asociat cu figura domnitorului roman Vlad Tepes-Dracula.

Si nu-l intalnesc pentru ca vizitatorii nu fac distinctie intre o realitate istorica si o povestire la originea careia stau atat personajul din romanul lui Bram Stoker, intitulat Dracula, in care actiunea are la baza credintele populare despre strigoi si vampiri cat si legendele despre Vlad Tepes, in special acelea care-l prezinta ca pe un voievod crud.

Putini sunt constienti de istoria deosebita a acestui castel precum si de importantul rol strategic in apararea hotarelor romanesti.

Pot sa va vorbesc despre Castelul Bran si din propria experienta. Am avut placerea sa-l vizitez anul trecut, in luna mai. Am fost placut impresionata de arhitectura acestui castel si de tot ceea ce poti vedea in interiorul lui, precum si de peisajele dinprejurul lui.

Totusi, tarabele de la poarta Branului dezvolta o arta naiva, cu privire la Tepes si Dracula iar doamna care este ghid acolo, de multi ani, de altfel, te determina practic, sa-ti placa foarte mult castelul Bran.

In continuare va prezint Castelul Bran asa cum este el in realitate.

http://castelulbran.wordpress.com/istoric-castelul-bran/

Construirea Cetatii Bran

Cetatea Bran a fost construita pe o stanca situata intre Magura si Dealul Cetatii, pozitia sa asigurand un avantaj strategic deosebit atat spre valea si dealurile Moeciului cat si spre Tara Barsei, necesitatea construirii cetatii fiind impusa din considerente de ordin strategic si economic.

Regele maghiar Ludovic I de Anjou a luat masuri de consolidare a trecatorii Branului, cointeresati de ridicarea cetatii fiind si brasovenii dornici sa-si consolideze pozitia geografica si economica.

La data de 19 noiembrie 1377 Ludovic I de Anjou acorda brasovenilor privilegiul de a construi cetatea Bran “nesiliti si neconstransi ci de buna voie au promis in mod generos si unanim de a construi un nou fort in Bran, de a-l face cu propriile lor osteneli si cheltuieli si de a taia padurea acolo in lung si-n lat”.

Pentru nevoile cetatii regele acorda un domeniu format din satele Baciu, Cernatu, Satulung, Turches, Tarlungeni, Zizin, Purcareni, Crizbav, Apata, Zarnesti si Tohan si instaleaza aici o garnizoana de mercenari formata din arcasi si balistari.

Conducerea cetatii Bran este asigurata de un castelan care indeplinea atat atributiuni militare cat si functii administrativ-jurisdictionale.

In apropierea cetatii Bran, s-a construit si un punct vamal unde se percepea taxa de 3% din valoarea marfurilor care erau tranzitate pe drumul comercial ce lega Transilvania de Tara Romaneasca.

Castelul Bran in istorie

Nerespectarea de catre urmasii lui Mircea cel Batran a privilegiilor comerciale acrodate brasovenilor si insistentele atacuri turcesti (culminand cu cel din 1421 in care turcii jefuiesc Tara Barsei) il determina pe Sigismund de Luxemburg sa incredinteze, la 3 februarie 1426, cetatea Branului principelui Transilvaniei insarcinandu-l pe acesta cu numirea castelanului.

Cu toate precautiile luate in vara anului 1436 turcii patrund din nou prin trecatoarea Branului in Tara Barsei jefuind-o din nou.

O noua incursiune a turcilor in Transilvania in anul 1441 se soldeaza cu infrangerea lor in regiunea Branului de catre Iancu de Hunedoara, principe al acestei provincii.

In primele luni ale anului 1459 prin Bran patrund ostile lui Vlad Tepes, domn muntean, care ataca Brasovul arzand suburbiile si vechea biserica din Bartolomeu, actiune intreprinsa in urma unui litigiu comercial pe care domnul Tarii Romanesti il avea cu negustorii brasoveni.

In anul 1529 cand Laudat, comandantul ostilor muntene, incercand sa treaca in Ardeal pentru a veni in ajutorul lui Ioan Zapolya, s-a izbit de rezistenta garnizoanei cetatii Bran, condusa de castelanul Ioan Hock. Desi asediul a durat mai multe zile, cetatea Bran nu a putut fi cucerita. In anul urmator cetatea Bran rezista si in contra lui Mehmed Beg, oprind incercarea turcilor de a patrunde in Transilvania.

Fiul lui Mihai Viteazul, Nicolae Patrascu in 1600 dorind ai pedepsi pe brasoveni, care se revoltasera impotriva stapanirii domnului muntean, incearca sa patrunda pe la Bran in Tara Barsei dar fara succes, fiind nevoit sa se retraga.

Cumpararea Castelului Bran

In primavara anului 1651 in ziua de 25 aprilie, Brasovul incheie cu principele Transilvaniei Gheorghe Rackoczi II un contract de vanzare-cumparare prin care orasul cumpara “cu drept de veci si in mod irevocabil” cetatea si domeniul Bran ce cuprindea satele branene ce apartineau de castel, precum si comunele: Purcareni, Zizin, Tarlungeni, Satulung, Cernatu, Turches, Bacifalu, Crizbav si Apata, devenind proprietar cu drepturi depline asupra acestora.

Contractul de vanzare-cumparare al domeniului Bran a fost confirmat de Staturile transilvanene prin legea “Approbatae constitutiones regni Transsilvaniae III titlul 82, articolul I”.

Politica economica si strategia militara a Habsburgilor, in secolul al XVIII-lea, au dus la limitarea rolului cetatii Bran, au stanjenit brasovenii in comertul cu Tara Romaneasca, impiedicand chiar si exercitarea atributiunilor castelanilor in teritoriul Branului.

In acelasi scop, statul austriac a constituit in lungul Carpatilor un cordon sanitar, infiintand la jumatatea secolului al XVIII-lea un oficiu de carantina la Bran. Pentru a intari trecatoarea Branului, in anul 1723, dupa cum rezulta dintr-o inscriptie de pe zidul interior, castelul a fost renovat.

Cu toate aceste impedimente cetatea Bran a continuat sa fie mentionata in cronici si totodata sa-si exercite partial rolul militar.

In anul 1737 un corp de armata austriac trece pe la Bran atacandu-i pe turcii aflati la Campulung. In contextul razboiului ruso-austro-turc din 1787, trecatoarea Branului a fost invadata de ostile musulmane, care au atacat cetatea, dar nu au putut-o cuceri.

Decaderea Castelului Bran

Secolul al XIX-lea a adus insa, declinul ultimelor atributiuni militare ale Castelului Bran.

Datorita schimbarii tacticii de lupta si a generalizarii armelor de foc performante, Castelul Bran nu mai putea fi un paznic eficient al hotarului iar in anul 1836 odata cu mutarea granitelor Ardealului cu Muntenia mai sus in munte, la Pajura, Castelul Bran pierde rolul de punct vamal, a statului austriac si odata cu aceasta controlul tranzitului comercial din zona.

Datorita iminentei razboiului ruso-romano-turc din 1877, armata austriaca a ocupat cetatea Bran, inlocuindu-i acoperisul, (usor expus bombardamentelor) cu fasine, actiune ce a determinat grava deteriorare a sa.

Orasul Brasov a cerut autoritatilor austriece restaurarea cetatii. Acestea au acceptat in cele din urma sa suporte costul reparatiilor facute intre 1883-1886, iar la 22 iulie 1888 au predat Castelul Bran orasului Brasov.

La scurt timp insa, orasul Brasov doneaza cetatea Oficiului silvic din Brasov. Din acel moment au locuit in ea brigadieri silvici, padurari din Bran si temporar, in cateva camere oficiale, amenajate special, inspectorii silvici veniti de la Brasov.

Muzeul Bran este detinatorul unor valoroase si diversificate colectii de obiecte muzeale, unele apartinand tezaurului patrimoniului cultural national.

Muzeul Bran prezinta colectiile structurate pe principalele domenii:

istoriei artei
etnografiei
arta populara

O mare valoare o reprezinta colectia de arme si armuri, colectie ce sublineaza importanta militara avuta de aceasta cetate in evul mediu, Castelul Bran fiind granicierul ce a vegheat hotarele Tarii Barsei si a opus o apriga rezistenta hoardelor turcesti ce doreau sa prade aceasta zona a tarii.

De o importanta deosebita sunt si colectiile de arta decorativa din care amintim colectia de mobilier, colectia de ceramica si colectia de argintarie.

Colectiile de arta plastica, respectiv colectia de sculptura si colectia de icoane, fac deliciul vizitatorilor, exponatele provenind din fondul regal, achizitii sau donatii.